Contestație la executare. Prescripția dreptului de a cere executarea silită.
Ordonanță de plată
contestaţie Legea nr. 77/2016 – Impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea c
Plangere contraventională
Contestaţie la executare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită, contract de credit declarat scadent anticipat şi pentru care a intervenit cesiunea de creanţă. Chiar dacă B S.A. nu ar fi declarat scadent anticipat contractul de credit anterior
Validare a popririi, cesiune de creanţă, cererea de validare a popririi a fost formulată de mandatar în nume propriu, nu în numele mandantului, lipsa calităţii procesuale pasive. În urma contractelor de cesiune succesive intervenite, cesionarul a dobândit
Contestaţie la executare, compensaţia legală.
acţiune în revendicare - este admisibilă acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, faţă de procedura prevăzută de dispoziţiile Legii 10/2001, în situaţia în care restituirea imobilului a fost solicitată prin cererea formulată în anul 1997, ant
Conflict negativ de competență. Instanţa competentă a verifica legalitatea şi temeinicia măsurii preventive după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale prin care a fost declarat neconstituţional art. 348 alin.(2) din Codul de procedură penală şi până
evaziune fiscala. inexistenta faptei
contestaţie dare în plată - operaţiunea juridică de dare în plată a unui bun imobil reprezintă un act de dispoziţie, astfel, notificarea de dare în plată putea fi emisă doar cu acordul tuturor coindivizarilor, în condiţiile art.641 alin.4 C.civil
pretenţii restituire împrumut – relaţia de concubinaj între părţi creează o imposibilitatea morală a întocmirii unui înscris doveditor al împrumutului. Astfel, ordinul de plată prin care s-a dispus transferul sumei de bani din contul reclamantei în contul
anulare act - În alcătuirea erorii esenţiale intră un singur element, de natură psihologică, anume falsa reprezentare a realităţii. Pentru ca falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic să fie viciu de consimţământ trebuie întrunite cum
obligaţie de a face – încheiere contract - Legea nr. 85/1992 - Obligaţia de a vinde potrivit Legii nr.- 85/1992 intervine doar atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: locuinţele să fie construite din fondurile statului sau ale unităţi
Ordonanţă de plată. Reprezentarea persoanei juridice în procesul civil, art. 82 C.pr.civ., existenţa unui dublu raport de reprezentare, mandatar convențional sau legal care, la rândul său, a dat mandat unui avocat, necesitatea probării atât a calităţii de
obligaţie de a face - Legea 230/2007 – proprietarii apartamentelor au obligaţia de a achita contravaloarea consumului termic aferent spaţiilor comune din condominiu, chiar dacă în spaţiul ce reprezintă proprietate individuală încălzirea se face cu central
Nemotivare hotărâre. Desfiinţarea hotărârii instanţei de fond de către instanţa de apel
Solicitare de sesizare a Curţii de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, în temeiul dispoziţiilor art. 276 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Incompatibilitate. Constatarea încetării de drept a contractului de management
Anulare titlu de proprietate