Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Decizie - 16.10.2017

În măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege sau partea insistă în denumirea dată iniţial căii de atac, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă. Aplicare

Hotărâre - 03.10.2017

Condiţii de desfiinţare a hotărârii adunării creditorilor privind votul asupra planului de reorganizare. Aplicarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 139 lit. E din Legea nr.85/2014.

Decizie - 19.09.2017

Cerere de anulare a hotărârii adunării creditorilor. Termen de promovare.

Decizie - 19.09.2017

Creanţă născută anterior deschiderii procedurii, dar scadentă la o dată ulterioară. Înscrierea în tabelul preliminar şi tabelul definitiv.

Decizie - 26.07.2017

Măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, se dispun în cazuri excepţionale. Luarea măsurilor asigurătorii trebu

Decizie - 10.07.2017

Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în cadrul contestaţiei în anulare. Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale ce reglementează fondul cauzei. Inadmisibilitate.

Decizie - 03.07.2017

Încetare Acordul-cadru de prestare servicii de pază. Invocare clauza de impreviziune. Art. 1271 din Noul Cod civil. Condiţii care trebuie îndeplinite.

Decizie - 28.06.2017

Suspendarea judecăţii cauzei pentru neplata onorariului de expert, dispusă potrivit art.23 alin.3 din Legea 255/2010. Inaplicabilitatea art.38 din Legea 33/1994 pentru plata onorariului de expert.

Decizie - 26.06.2017

Încetare de drept mandat consilier local.

Decizie - 20.06.2017

Contestaţie în anulare. Motivul prevăzut de art. 503 alin.1 privind citarea nelegală în materia insolvenţei potrivit Legii nr.85/2014.

Decizie - 20.06.2017

Creanţă bugetară constatată prin titlu de creanţă titlu executoriu. Suspendarea titlului executoriu. Înscrierea creanţei.

Decizie - 20.06.2017

Cerere de înlocuire a practicianului în insolvenţă pentru depunerea cu întârziere a declaraţiilor 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, 101 privind impozitul pe profit şi 112 privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozit p

Decizie - 13.06.2017

Răspundere civilă delictuală. Drept regres comitent.

Hotărâre - 07.06.2017

. Soluţionarea greşită a procesului fără a intra în judecata fondului. Anularea în apel a hotărârii atacate. Legea 10/2001.

Decizie - 06.06.2017

Declaraţie de creanţă privind o creanţă bugetară preluată de AAAS (fostăAVAS). Prescripţie specială prevăzută de art.13 alin.5 din OUG nr. 51/1998. Întreruperea prescriţiei prin somaţie colectivă şi ordin de poprire. Condiţii.

Decizie - 23.05.2017

Răspundere patrimonială. Moştenitori. Succesibili. Calitate procesuală pasivă.

Decizie - 10.04.2017

Consistoriul Eparhial nu se încadrează în noţiunea de autoritatea publică, întrucât nu acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, nu are statut de utilitate publică şi nu este autorizat să presteze un serviciu

Hotărâre - 06.04.2017

Cerere de intervenţie principală formulată direct în apel. Diferenţiere faţă de transmiterea calităţii procesuale.

Decizie - 28.03.2017

În principiu, autovehiculele reclamate ca fiind furate nu se înmatriculează, dispoziţiile 21 alin 3 din HG 1391/2006 prevăzând o situaţie de excepţie, care este de strictă interpretare.

Decizie - 23.03.2017

Angajarea răspunderii funcţionarului public ca urmare a constatării unui prejudiciu de către Curtea de Conturi. Momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art.85 alin.1 din Legea 188/1999.