Persoana care suportă cheltuielile judiciare avansate de stat în cazul retragerii plângerii prealabile.
Prevederilor legale din domeniul sanitar veterinar
Executare silită de drept comun vizând un bun al debitorului aflat în insolvenţă. Executarea se face în cadrul procedurii de executare colective şi concursuale a insolvenţei.
Decizie angajare răspundere solidară a persoanei juridice. Condiții. Legalitate.
Liberare condiţionată - respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată
Condiţii pentru constituirea ca parte civilă în procesul penal. Sancţiunea nerespectării prevederilor art. 20 alin. 2 Cod procedură penală.
Drept civil. Contract de schimb. Inaplicabilitatea prevederilor Legii nr.17/2014 privind respectarea dreptului de preemţiune.
Stricteţea respectării regulilor de conduită şi onestitatea reciprocă între partenerii contractuali trebuie să caracterizeze relaţia angajator – salariat şi, în general, raportul de muncă.
Acṭiune în despăgubiri îndreptată împotriva asigurătorului RCA.
Apelul incident. Apelul incident trebuie să aibă un conţinut clar, din care să rezulte fără echivoc intenţia promovării acestei căi de atac şi să cuprindă propriile critici aduse de intimat sentinţei şi modul în care acesta doreşte ca sentinţa să fie sch
Revizuire. Art.509 pct.1 şi pct.2 Cod procedură civilă. Noţiunea de „lucru cerut” şi dispariţia obiectului pricinii.
Pretenţii civile. Cheltuieli de întreţinere pentru imobilul închiriat.
Exproprieri. Art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013
Distincţia între donaţie şi dar manual. Calificarea banilor ce au făcut obiectul contractului de donaţie ca fiind bunuri mobile corporale sau incorporale, dată fiind transferarea acestora prin intermediul unei operaţiuni bancare.
Act administrativ asimilat – refuzul Gărzii Forestiere A. de avizare a documentaţiei depuse în vederea acordării compensaţiilor proprietarilor de păduri afectaţi de funcţiile de protecţie pentru anul 2018 şi a dobânzilor aferente. Greşită soluţionare a ex
Procedura fiscală. Comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate. Condiţii.
Clauze abuzive. Comisionul pentru retragere numerar. Taxa pentru depăşirea limitei de credit.
Răspunderea civilă delictuală. Despăgubiri acordate pentru prejudiciul cauzat de animale sălbatice.
Obligatía de a face. Pretentii
Pretentii