Încălcarea restricţiei de viteză
Excluderea declaraţiilor luate în lipsa unui interpret autorizat.
faliment
Norme penale tranzitorii cuprinse în Noul Cod Penal şi Legea nr.187/2012. Trăsături esenţiale ale infracţiunii. Calificarea faptei în raport de prevederile Noului Cod Penal.
Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată - anulare acte frauduloase
Acţiune în constatarea nulităţii pentru cauză falsă a contractului de vânzare cumpărare autentificat de BNPA L. G. & B. M. sub nr. 2839/13.10.2006. Declinare competenţă de soluţionare a cererii.
Luarea măsurii arestării preventive. Condiţii.
acţiune în răspundere civilă delictuală – nu a fost probată existenta prejudiciului suferit, a vinovatiei paratilor si nici a legaturii de cauzalitate intre fapta si pretinsul prejudiciu.
Dreptul consumatorului. Obligarea unui ziar virtual la ştergerea unui articol ce aduce atingere demnităţii unei persoane. Art.73, 75, 76 C.civ.
Drept procesual penal.Acţiune civilă exercitată în procesul penal de un succesor cu titlu particular al persoanei vătămate. Admisibilitate.
Contencios administrativ şi fiscal - obligaţia de a face
Contestaţia în anulare
lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.)
Aplicarea legii penale mai favorabile. Schimbare de încadrare juridică. Procedura recunoaşterii învinuirii – condiţii de aplicare.
DREPT CIVIL – PLÎNGERE CONTRAVENŢIONALĂ- CNADNR
Valabilitatea probelor administrate după începerea urmăririi penale.
Condiţia dublei incriminări în cazul recunoaşterii sancţiunilor pecuniare.
Hotărâre care să ţină loc de act autentic
Contestatie regim
EVACUARE PROCEDURA SPECIALA.LIPSA TITLULUI PARATEI