Obligarea inculpaților minori cărora li s-au aplicat măsuri educative la cheltuieli judiciare. Temei de drept.
Exercitarea autorităţii părinteşti.
Conflict negativ de competentă. Pretenţie formulată în baza art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011. Neinstituirea vreunei măsuri de protecţie specială faţă de minor. Competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului în soluţionarea cauzei.
Stabilire program vizitare minor
Plasament. Imposibilitatea reintegrării în familia naturală. Interesul nimorului. Legea nr. 272/2004
Exercitarea autorităţii părinteşti. Modificarea convenției încheiată în procedura de divorț. Interesul superior al copilului. Autoritate părintească exclusivă.
Stabilire program vizitare minor
Răpire internaţională de copii
Modificare măsuri privind copilul
Stabilire program de legături personale.
pensie întreţinere
Minori şi familie
Minori
Infracţiuneade tâlhărie calificată. Săvârşirea infracţiunii de către un inculpat major împreună cu un inculpat minor
Excepţia necompetenţei teritoriale admisa acord expres pârât
Viol asupra unui minor. Conţinutul infracţiunii. Necesitatea aplicării unei pedepse. Individualizare.
Înregistrare tardiva nastere
Încetare măsura plasament. Necompetență internațională.
Minori
Desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului minorilor