Persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii 10/2001; Calculul despăgubirilor primite în temeiul Legii nr.112/1995 şi care trebuie returnate pentru a beneficia de măsura restituirii în natură a imobilului
Procedură de atribuire contract de achiziţie publică. Respingerea ca neconformă a ofertei. Propunerea financiară necorelată cu elementele propunerii tehnice de natură să conducă la executarea defectuoasă a contractului
Procedură civilă. Despăgubiri acordate în cazul asigurării de răspundere civilă obligatorie. Chemarea în judecată a unei societăţi terţe faţă de contractual de asigurare
Insolvenţă. Contestaţie împotriva tabelului preliminar de obligaţii. Cererea de repunere în termenul de precizare a suplimentului cererii de admitere a creanţei iniţiale formulate de creditorul fiscal.
2.Acţiune formulată de reclamantul pensionar (militar trecut în rezervă), pentru plata ajutoarelor prevăzute de
1.Contestaţie împotriva deciziei casei de pensii prin care s-a respins cererea formulată de pensionar privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani
Contencios administrativ. Litigiu privind funcţionarii publici. Inadmisibilitate egalizare salarială cu funcţionari public dintr-o altă unitate administrativ teritorială sau din cadrul unui alt tip de instituţie sau autoritate publică
Insolvenţă. Remuneraţia administratorului judiciar stabilit prin hotărâre a adunării creditorilor neatacată. Limitele cenzurii judecătorului sindic.
Insolvenţă. Răspunderea administratorului societăţii debitoare. Cesiunea părţilor sociale. Nepredarea actelor contabile către cesionar. Consecinţe din perspectiva obligaţiei de a ţine o contabilitate în conformitate cu legea
Procedură de atribuire contract de achiziţie sectorială. Declararea de informaţii false de către ofertant la momentul completării DUAE. Relevanţă juridică. Sancţiunea excluderii din procedură.
Contencios administrativ. Acţiune în anularea autorizaţiei de construire. Inadmisibilitate fundamentată pe neparcurgerea în termen procedural a plângerii prealabile
Insolvenţă. Răspunderea administratorului societăţii debitoare. Limitele analizei de către judecătorul sindic a legalităţii Deciziei de impunere. Înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni comerciale apreciate de organul fiscal ca fiind nereale
Contencios administrativ. Refuz nejustificat de emitere a avizului de oportunitate pentru elaborarea PUZ – introducerea în intravilan şi lotizare teren pentru locuinţe
Insolvență. Distribuire la simpla cerere a creditorului titular al ipotecii mobiliare a sumelor de bani - grevate de garanţia reală - existente în contul debitorului la data deschiderii procedurii. Necondiţionare de achitarea cheltuielilor de procedură
Drept fiscal. Vehiculele utilizate în activitatea de exploatare forestieră. Obligaţia înregistrării. Necondiţionarea obligaţiei fiscale de plată a impozitului aferent de circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor de exploatare forestieră.
Contencios administrativ. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a actelor administrative asimilate încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese.
3.Contencios administrativ. Dreptul de port şi folosire a armelor letale. Modificarea condiţiilor legale subsecventă obţinerii permisului de port-armă. Aplicarea în timp a legii noi. Consecinţe
Insolvență. Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditor. Invocarea compensării legale a creanţelor reciproce în temeiul art. 90 alin. 1 din Legea nr.85/2014.
Contencios administrativ. Litigiu privind funcţionarii publici. Conceptul de vechime anterioară în specialitatea studiilor absolvite
Contencios administrativ. Acţiunea în anulare a Procesului-verbal de soluţionare a contestaţiei şi a Raportului de control întocmit de C.A.S..