Contestaţie în temeiul Legii nr. 77/2016. Neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 4 lit c) din Legea nr. 77/2016, în sensul că convenţia de credit nr. C/2008 nu a fost contractată de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza,
Contestaţie Legea nr. 77/2016, condiţia dezechilibrului sub aspectul riscurilor izvorând din însuşi contractul de credit în cazul contractului de credit în moneda EURO, monedă a cărei valoare nu a crescut într-un ritm care nu putea fi prevăzut în moment
Executarea silită a fost încuviinţată faţă de o persoana care nu are calitatea de debitor motiv de nulitate de încheierii de încuviinţare a executării silite şi de nulitate a actelor de executare efectuate în temeiul acestei încheieri. F.G.A. nu are calit
pretenţii (malpraxis) - Răspunderea medicală în cazul unui diagnostic greşit – condiţiile pentru reţinerea unei culpe medicale
Pretenţii daune materiale şi morale. Răspunderea delictuală are caracter subsidiar răspunderii contractuale. Fapta ilicită invocată de reclamantă constituie o nerespectarea a obligaţiilor născute din contract, nu din încălcarea unei obligaţii legale. Neîn
Acţiune în răspundere contractuală. Contract de împrumut încheiat între absenţi. Reclamantul nu a prezentat nici un înscris care să provină de la pârât şi care să ateste consimţământul de a se obliga contractual. Mandatele poştale depuse de reclamant în p
reziliere contract – pentru o opera rezilierea contractului este necesar să există o neîndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de către pârâtă, simpla menţiune conform căreia pârâta a adăugat în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare care nu a
contestaţie la executare – se poate institui poprirea asupra părţii din beneficii cuvenite asociatului după bilanţul contabil doar în situaţia în care debitorul este proprietarul acţiunilor poprite, nu şi atunci când acesta este doar împuternicit cu admin
evacuare – conform jurisprudenţei CEDO se impune interpretarea OUG nr. 40/1999 şi, pe cale de consecinţă, şi a art. 15 din Legea nr. 10/2001, în sensul în care aceste act normative nu mai instituie o prorogare tacită a contractelor de închiriere, în lipsa
rezoluţiune contract - în cazul obligaţiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că după ce primul probează existenţa obligaţiei, revine celui de-al doilea sarcina de a dovedi executarea acesteia, neatingerea rezulta
pretenţii - pentru admiterea unei cereri întemeiate pe prevederile art.628 alin.4 C.proc.civ. trebuie îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unui titlu executoriu care să nu stipuleze plata unor dobânzi ori penalităţi, creditorul să solicite plata un
contestaţie la executare - întoarcere executare – prin contestaţie la executare, în cazul anulării deciziei de concediere, angajatorul poate invoca faptul că a operat compensaţia legală faţă de o nouă creanţă dobândită de angajat prin titlu executoriu, mo
Clauze abuzive. Dobânda variabilă. Legea nr.193/2000 nu impune furnizorilor de servicii financiare stabilirea unei formule de calcul a ratei dobânzii, ci doar redactarea clauzelor contractuale într-un limbaj clar, fără echivoc şi care să permită înţeleger
pretenţii - calitate procesuală pasivă în dosar având ca obiect recuperarea contravalorii lucrărilor de reparaţii efectuate asupra unui autovehicul avariat de căderea unui copac pe un drum naţional
rezoluţiune contract - daune morale. – evaluarea de către judecător a daunelor morale cauzate consumatorului prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate de către profesionist prin contract
obligaţie de a face - obligaţia de a încheia contract de vânzare-cumpărare a unei locuinţe potrivit Legii nr. 85/1992 – diferenţă între locuinţă de serviciu şi locuinţă de intervenţie
INADMISIBILITATEA CONTESTAŢIEI LA TITLU PENTRU SITUAŢIA ÎN CARE TITLUL EXECUTORIU ESTE REPREZENTAT DE O HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ. PUTEREA LUCRULUI JUDECAT ÎN CE PRIVEŞTE CONSIDERENTELE TITLULUI EXECUTORIU CARE EXPLICĂ DISPOZITIVUL. IMPOSIBILITATEA INSTANŢE
INADMISIBILITATEA CONTESTAŢIEI LA TITLU PENTRU SITUAŢIA ÎN CARE TITLUL EXECUTORIU ESTE REPREZENTAT DE O HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ. PUTEREA LUCRULUI JUDECAT ÎN CE PRIVEŞTE CONSIDERENTELE TITLULUI EXECUTORIU CARE EXPLICĂ DISPOZITIVUL. IMPOSIBILITATEA INSTANŢE
Uzucapiune – vacanţă succesorală - lipsă dovadă moştenitori testamentari ai defunctului; moştenitorul legal a decedat fără a exista dovada unor moştenitori legali ai acestuia; joncţiune posesii - din coroborarea înscrisurilor cu declaraţiile martorilor au
rectificare carte funciară - acţiunea în rectificarea cărţii funciare este o acţiune accesorie ce se grefează în esenţă pe o acţiune principală, respectiv pe acţiunea prin intermediul căreia se apără dreptul afectat de înscrierea neconformă. În mod eviden