pretenții – răspundere civilă delictuală – sentință penală definitivă de condamnare a președintelui asociației beneficiare a unui contract pentru săvârșirea unor infracţiuni în legătură cu implementarea unui proiect cu fonduri europene; reclamanta are dre
pretenții – răspundere civilă delictuală – sentință penală definitivă de condamnare a președintelui asociației beneficiare a unui contract pentru săvârșirea unor infracţiuni în legătură cu implementarea unui proiect cu fonduri europene; reclamanta are dre
Suspendare art. 36 din Legea nr. 85/2006, Legea privind procedura insolvenţei. Litigii care intră în sfera de aplicare a dispoziţiei legale.
Anulare act administrativ. Hotărâre de Consiliu Local având ca obiect angajarea unui avocat care să reprezinte interesele unei autorități sau instituții publice a administrației publice locale
contestație la executare – tardivitatea contestației la executare în raport de faptul că moștenitorului debitorului decedat pe parcursul executării silite nu poate invoca motive de contestație la executarea silită însăși pe care autorul său a omis să le i
Contestaţie
Infractiunea continuata , art 35 alin 1 Cpp
Aprecierea probelor, art 103 Cpp
Renuntarea la aplicarea pedepsei prevazute de art 80 Cp- criterii de aplicare . Proba vinovatiei Cauza justificativa a indeplinirii unei obligatii , prev de art 21 alin 2 Cp.
Cameră preliminară. Acţiunea civilă.
Camera preliminară. Acţiunea penală. Raport de constatare.
Vânzarea de drepturi litigioase. Retractul litigios.
Răspundere civilă delictuală. Condiţiile exercitării libertăţii de exprimare şi protejarea vieţii private.
Asigurări sociale. Drepturi pensie.- art. 60 din Legea nr. 223/2015, art. II alin. 3 din Legea nr. 152/2017, art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 57/2015
Amenda aplicata persoanei juridice
Înscrierea în cazierul fiscal a faptelor de evaziune fiscală pentru care s-a dispus clasarea ca urmare a reparării prejudiciului. Condiţii.
constatare aprobare tacită
Cerere având ca obiect ordonanţă de plată. Contract de execuţie lucrări. Creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Interpretarea contractului
Divorț cu copii minori. Culpa exclusivă a reclamantului
Divorț cu copii minori. Culpa exclusivă a pârâtei. Măsuri privind minorii