Cerere formulată de creditor în vederea autosesizării judecătorului sindic pentru înlocuirea culpabilă a practicianului. Condiții de promovare
Drept procesual civil. Recurs. Încălcarea dezlegărilor obligatorii din decizia de casare în faza rejudecării apelului după casarea cu trimitere.
Cerere pentru cheltuielile necesare ținerii contabilității societății debitoare și pentru cheltuielile de arhivare a documentelor debitoarei. Condiții de acordare
Pensie militară. Aplicarea majorării prevăzute de art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 în contextul plafonării cuantumului net al pensiei prin dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 223/2015, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 59/2017
Dreptul muncii. Contestaţie decizie de sancţionare disciplinară. Individualizarea sancţiunii disciplinare, raportat la criteriile prevăzute de art.250 din Codul muncii.
Civil-plasament Participarea părinţilor la programul educaţional stabilit prin planul individualizat de protecţie în vederea dezvoltării abilităţilor parentale, condiţie de încetarea a măsurii plasamentului şi reintegrarea în familie a minorului neglijat
Litigii de muncă. Drepturi şi asigurări sociale.Răspunderea civilă delictuală.
Hotărârea adunării creditorilor care dispune şi cu privire la confirmarea practicianului în insolvență, necuprinsă în ordinea de zi, este lovită de nulitate.
Regimul străinilor. Contestație decizie de returnare
Anulare Decizie pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Calitate procesuală în faţa instanţei. Prelungire valabilitate ofertă
Drept civil. Uzucapiune. Conditii.
Drept procesual civil. Recurs. Motive de netemeinicie .
Decizie de sancţionare disciplinară. Modalităţi de comunicare. Momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 252 alin. 5 din Codul muncii în ipoteza în care salariatul nu se prezintă la oficiul poştal în vederea ridicării cor
Acțiune în anularea hotărârii adunării creditorilor. Situația particulară în care ordinea de zi a adunării creditorilor cuprinde modificarea planului de reorganizare. Condiții.
Drept de proprietate intelectuală. Decăderea din drepturile decurgând din brevet pentru neachitarea taxei de menţinere în vigoare a brevetului. Condiţiile şi termenul în care poate fi constată.
Decizie de sanctionare.Nedescriere fapta.Sanctiune nulitate.
Transfer magistrat. Contestație hotărâre CSM
Drept procesual civil. Recuzare. Recurs împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare. Lipsa de interes în exercitarea căii de atac
Cerere de deschidere a procedurii. Procedura privind verificarea înscrisului declarat ca fals în cadrul cererii de deschidere. Incompatibilitate cu procedura insolvenţei.
Comunicare prin publicitate - art. 207 alin. 5-7 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Condiţii.