Contestatie la executare
abandonul de familie (art.378 NCP)
respingere cerere de a se lua act de tranzacţia părţilor
Contencios administrativ. Anulare proces verbal de contravenţie.
tutela administrativă
Reabilitare
Condiții pentru dispunerea confiscării speciale, conform art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, cu privire la mijlocul de transport folosit la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală. Neîndeplinirea acestor condiții în cazul atelajului hipo folosit pentru
Decizie de sancţionare poliţist. Calculul termenului de 30 zile prevăzut de art. 60 alin. 7 din Legea nr. 360/2002
Furt
tilharie
Sistare drept de uzufruct – acţiune respinsă condiţiei privind abuzul de folosinţă.
Respingere solicitare creare cale de acces motivat de faptul producerii unor prejudicii importante fondului aservit.
Angajatorul trebuie să dovedească conf. art.272 din C.M. atât efectuarea cursurilor de pregătire profesională în condițiile prev. de lege, cât şi prejudiciul pe care l-a suferit prin plecarea salariatului mai înainte de expirarea term. de 5 ani
Contestaţie împotriva deciziei privind acordarea pensiei anticipate parţiale şi a deciziei de respingere a cererii de recalculare a pensiei anticipate parțiale; dovada vechimii în muncă, stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, dovedirea perioade
Anulare act administrativ. Termenul de formulare a acţiunii în anulare de către terţi
Alte cereri privind executarea silita cerere de aplicare a unor penalitati
Luare de mită.Trafic de influenţă.
Civil - pretenţii
Anulare act administrativ
Încetarea raportului de serviciu al funcționarului de sex feminin prin atingerea vârstei de pensionare. Aplicarea Deciziei nr.378/2018 a Curții Constituționale a României cu privire la art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003, precum