Anulare transfer patrimonial
Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Individualizarea pedepsei. Suspendarea executării sub supraveghere
Funcționari publici din cadrul agențiilor județene pentru protecția mediului. Salarizare la nivelul maxim din cadrul instituțiilor publice aflate în subordinea aceluiași ordonator principal de credite. Existența unor hotărâri judecătorești de stabilire a
Funcționari publici cu statut special din cadrul MAI. Ajutoare la pensionare prevăzute de art. 20 Anexa nr. VII a Legii-cadru nr. 284/2010. Raport de serviciu încetat prin pensionare înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Prematuritate
Drept procesual civil. Reprezentare legală. Autorități publice locale. Formularea recursului în numele consiliului local de către primar. Dovada calității de reprezentant. Nulitate recurs
Dobândă datorată pentru restituirea taxei de timbru de mediu. Acordarea dobânzii legale civile. Nelegalitate. Principiul echivalenței din dreptul european. Nivelul dobânzii fiscale datorat. Aplicarea dispozițiilor OUG nr. 52/2017. Aplicarea în timp a norm
Drept fiscal. Dobândă fiscală datorată pentru restituirea taxei de poluare. Nivelul dobânzii fiscale datorat. Aplicarea dispozițiilor OUG nr. 52/2017. Aplicarea în timp a normelor de drept material fiscal
Contencios administrativ special. Drept contravenţional. Cheltuieli de judecată. recunoaşterea pretenţiilor în conţiţiile art. 454 alin.1 N.C.P.C. Consecinţe
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive
Revocare/anulare suspendare executare pedeapsă.
Autoritate de lucru judecat. Lipsa identităţii de cauză
Modificări ale pedepsei
Personal din sistemul sanitar. Calcul drepturi salariale. Obligaţia de a face. „Drepturile de hrană” şi „indemnizaţia de hrană”: distincție, natura juridică și regimul fiscal, contribuțiile ce li se aplică; aplicarea legii civile în timp; aplicarea Decizi
Timpul de lucru; munca suplimentară; sarcina probei privind timpul de muncă al salariatului
Litigii de muncă. Contract de garanţie în numerar. Libertatea contractuală. Nulitatea contractului prin care angajatul se obligă să constituie o garanţie în vederea acoperirii eventualelor prejudicii aduse patrimoniului angajatorului
Contestaţie împotriva deciziei pensionare (decizie de respingere a cererii înscriere la pensie pentru limită de vârstă). Vârsta standard redusă ca urmare a stagiului de cotizare realizat în grupe superioare de muncă. Dovada vechimii în muncă, stagiul de c
jurisprudenta: Contraventie. Circulatie rutiera
Daune cominatorii
Contestaţie împotriva măsurii asiguratorii luate asupra sumelor de bani ridicate cu ocazia percheziţiei care a avut loc la 15.07.2020 la imobilul proprietatea sa din localitatea x
Revizuire sentinţă