Ultraj, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului
Minor, prelungire măsură educativă
evacuare – calitatea procesuală pasivă aparţine inclusiv persoanelor care ocupă fără drept spaţiile comune aferente clădirilor cu mai multe apartamente
Omor
Acţiune în constatarea clauzelor abuzive.
Omor. Achitare.
Plangere contraventionala
Contestație la executare
Intervenirea prescripţiei răspunderii penale, urmare a duratei prea mari a procesului penal. Soluţia legislativă conţinută în disp. art. 25 alin. 5 Cod procedură penală cu privire la lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile în cazul încetării procesului pe
contestaţie la executare – anularea actelor de executare silită: suspendarea provizorie a executării deciziei civile ce constituie titlu executoriu
Ordonanţă preşedinţială- condiţiile de admisibilitate
Conducere moped pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere si sub influenta băuturilor alcoolice. Recunoasterea comiterii faptei. Înlăturarea obligării inculpatului la frecventarea unui program de reintegrare socială si a prestării unei munci
Ordonanta presedintiala. Ridicarea masurii complementare aplicate printr-un proces verba lde stabilire si sanctionare a contraventiilor
Săvârşirea infracţiunilor de ”ultraj”
Ordin de protecţie
Ordonanţă de plată . Acţiune în anulare
Drept deducere T.V.A.
Cerere de sesizare din oficiu a judecătorului-sindic în vederea înlocuirii administratorului/lichidatorului judiciar.
– Suspendarea executării silite. Lipsa unor motive temeinice
Cerere de înlocuire formulată de lichidatorul judiciar , nemulţumit de onorariul stabilit în adunarea creditorilor. Dosarul de insolvenţă care se supune reglementării din legea nr. 85/2006.