confiscare specială (art.315 lit. c NCPP)
În cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu se acordă daune materiale sau morale.
Procedura insolvenţei
Recurs. Procedura insolvenţei. Închiderea procedurii insolvenţei debitoarei ca urmare a constatării lipsei capacităţii sale de folosinţă, debitoarea fiind radiată printr-o hotărâre judecătorească pronunţată într-un litigiu de drept comun prin care s-a apr
Anulare clauza prevazuta in CCM
Omisiunea predării către lichidatorul judiciar şi deturnarea sumelor de bani încasate de către debitoare după deschiderea procedurii insolvenţei
Anulare act administativ asimilat. Refuz nejustifîcat de emitere a unui aviz. Excepţia de nelegalitatea a HCL- inadmisibilă
Insolvenţă. Cerere de ridicare a suspendării prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii, a garanţiei constituită de către debitoare în favoarea acestei creditoare prin sechestrul fără deposedare.
Fond funciar. Îndreptăţit la reconstituire.
Încălcarea dispoziţiilor privind soluţionarea cauzei în sedinţă publică. Nulitatea absolută a încheierii.
Inadmisibilitate rezoluţiune parţială a unui act de partaj voluntar încheiat între mai mulţi coproprietari, în lipsa acordului unanim în acest sens
Cereri
Condiţiile exercitării acţiunii civile
Prejudiciu. Folosul nerealizat
Drept civil. Pretenții solicitate atât în temeiul răspunderii contractuale cât și în temeiul răspunderii delictuale pentru fapta altuia.
Legiuitorul are dreptul de a aduce limitări utilizării, exploatării unor categorii de bunuri aflate în proprietate privată, pentru a da prioritate şi eficienţă interesului public general, acest drept fiind în acord cu prevederile Convenţiei Europene a Dre
contestaţia Ia executare -art.598 NCPP
accesiune – calitatea de proprietar exclusiv al terenului pe care se realizează construcţia – condiţie pentru accesiunea imobiliară artificială
pretenţii – restituirea sumei reprezentând taxă pentru serviciul public de televiziune ce ar fi fost achitată nejustificat de către reclamantă – introducerea în proces a Curţii de Conturi
Modificare măsuri privind minorul