Raporturi de muncă, prejudicii, daune
Rectificare titlu de proprietate
Răspundere civilă delictuală. Daune morale. Limitele afirmaţiilor publice făcute cu privire la o persoană publică.
Asigurări sociale
3.Poprirea salariului. Obligaţia terţului poprit de consemnare a sumelor datorate cu titlu de salariu la momentul scadenţei. Formularea în termen a cererii de validare a popririi
Dreptul muncii
contestație la executare – prescripția dreptului de a cere executare silită: termenul a început să curgă de la data declarării scadenţei anticipate a contractului de credit, dată care nu este probată în cauză de intimată, dar din împrejurarea intervenirii
Procedură civilă
Anulare act
obligație de a face – adaptarea contractului de credit – necompetență materială în raport de valoarea obiectului cererii: raportat la petitul cererii de chemare în judecată care vizează adaptarea contractului pentru viitor, obiectul cererii este determina
Pretenții
Plangere contraventionala
ordonanță președințială – obligarea pârâtului să efectueze curăţenia, dezinsecţia şi igienizarea apartamentului proprietatea sa ori permiterea accesului în imobilul său în vederea efectuării acestor operațiuni; lipsa caracterului reversibil al măsurii - o
Revocarea suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse pentru infracțiuni comise în timpul minorității, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni după intrarea în vigoare a Noului Cod penal.
Revocarea suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse pentru infracțiuni comise în timpul minorității, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni după intrarea în vigoare a Noului C.pen..
Contestaţie fiscală. Aplicarea unor prevederi comunitare neinvocate cu consecința înlăturării chiar a dispozițiilor legale invocate de contestator. Nelegalitate.
Contestatie la executare bilete la ordin si acte de executare silita imobiliara
Personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea. Baza de calcul a pensie de serviciu în raport cu valoarea de referință sectorială de 421,36 lei acordată începând cu data de 09.04.2015
Potrivit disp. art. 162 alin. 3 din Codul Muncii rep. şi disp. art. 38 din Legea nr. 153/2017 sistemul de salarizare se stabileşte numai prin lege
Modificarea modului de plată a pensiei de întreţinere stabilit prin convenţia notarială