obligatia de a face - Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la comunicarea soluţiei cu privire la situaţia juridică a bagajului pierdut, scopul final al demersului procesual fiind reprezentat de obţinerea despăgubirilor pentru bagajul pierdut. Însă, la
Incetarea obligatiilor
Recidiva postexecutorie. Nelegalitate suspendare sub supraveghere a executării pedepsei
pretentii - Potrivit art. 1538 alin 1 C.civ., clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale.
Contestaţia împotriva măsurii administratorului judiciar de respingere a cererii prtivind subrogarea legală a contestatorilor în toate drepturilor creditorilor garantaţi
Primă instanţă. Pornografie Infantilă. Condiţii de existenţă
Acordare indemnizație lunară de creștere copil.
Răspundere civilă delictuală. Ridicarea unei prescripții medicale după decesul titularului, de către împuternicit
Plângere contravențională. Data certă a contractului de vânzare a autovehiculului
Acţiune în revendicare cu privire la un teren ce a fost atribuit prin dare în plată în vederea construirii unei locuinţe autorului pârâtei. Art. 24 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 şi art. 8 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 42/1990.
Îmbogățire fără justă cauză
Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice
Infractiuni contra patrimoniului
Acţiune în anulare A.G.A. Abuz de majoritate.
Amânarea executării pedepsei - condiţii
Minori si familie
Forţă probantă a procesului vebal de contravenţie, proporţionalitatea aplicării sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Stabilirea locuinței minorului. Exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către mamă.
Minori si familie
Contestaţie la executare