Divorţ cu copii
Divort
lovire
Acţiune având ca obiect pretenţii, respinsă de instanţă ca lipsită de interes, în considerarea dispoziţiilor din Legea nr. 51/2006, republicată, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 225/2016, potrivit cărora factura emisă pent
fond funciar
Carnet de evacuat .Singur , nu constituie dovada dreptului de proprietate asupra bunului pentru care se solicită despăgubiri în baza Legii nr.290/2003.
lovire
Obiect litigiu privind achiziţiile publice – pretenţii
anulare act administrativ
Contestaţie împotriva tabelului preliminar suplimentar de creanţe
Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către creditor, respinsă ca inadmisibilă pentru neachitarea cauţiunii stabilită de instanţă
Stabilirea competenţei în favoarea Judecătoriei. Între cererea ce vizează anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii şicererea de contestaţie la executare, nu există o relaţie de tipul celor descrise la art 123 alin 1 cpc, respectiv contesta
Cerere pentru deschiderea procedurii insolvenţei formulată de către creditoare; Nerespectarea obligaţiei de consemnare a cauţiunii sancţionată cu inadmisibilitatea cererii de deschidere a procedurii, fără analiza condiţiilor de fond a cererii
Obligaţia de a face
Constatarea nulitatii raportului de control si a deciziei de plata emise de APIA cu consecinta obligarii la plata integrala a subventiei pe campanie
Cerere de sesizare a C.J.U.E. pentru verificarea compatibilităţii art. 718 alin.(1) C.pr.civ., în partea referitoare la posibilitatea atacării hotărârii numai cu apel, cu prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, interpret
Cerere de valoare redusă. Perimarea judecării cererii.
Contestatie decizie de pensionare. Emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă cu luarea în considerare a adeverinttelor eliberate de angajatori. Obligarea pârâtei la plata diferentelor de pensie rezultate
Contestaţie la executare
Contestatie decizie de pensionare. Recalcularea drepturilor de pensie prin luarea în considerare a sumelor mentionate în adeverintele eliberate de angajator.