Admitere contestație la executare
Pretenţii. Despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației de lansare a ofertei publice de vânzare
Deţinere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu
Tâlhărie calificată. Pedepse complementare și accesorii
Contestaţie la executare
Contestaţie la executare. Încuviinţarea executării silite. Transmiterea calităţii de debitor
DREPT PENAL - ULTRAJ
Pensii
Spor de doctorat
suplinire consimtamant
Accesorii pentru neachitarea obligațiilor fiscale către bugetul de stat, stabilite pe baza propriilor declarații fiscale ale societății.
Recurs impotriva incheierii de suspendare
Plangere impotriva incheierii de carte funciara
Calcul pensie de urmaş acordată sub imperiul Legii nr. 19/2000. Neaplicare indice de corecţie distinct pentru această categorie de pensie.
Fond funciar – acţiune în constatarea dreptului de proprietate – teren intravilan, aferent casei de locuit
Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
Actiune in constatare
Sintagma experţi cheie (şef proiect complex, şef proiect şi expert tehnic) atestaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor, fără a fi precizată posibilitatea acceptării unor astfel de documente echivalente, emise de instituţiile din ţara operatorului străin,
Reconstituire drept de proprietate. Inadmisibilitate
Lipsa indicator intrare in localitate- fapta nu exista