Ordin de protectie
Condamnare pentru infracţiunea de omor calificat
HOTARARE CARE SA TINE LOC DE ACT AUTENTIC
Soluţionare notificare Legea nr. 10/2001
CONTESTATIE LA EXECUTARE
Contestaţie la executare
Litigiu privind funcţionarii publici
Existența un dubiu cu privire la îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de executare la această adresă.
CONTESTATIE LA EXECUTARE
Ordonanţă de plată
Contestaţie act administrativ fiscal. Anulare în parte a deciziei de soluţionare a contestaţiei, admitere în parte a contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anulare în parte a deciziei de impunere şi a raportului de inspectie fiscala, exclusiv in ceea ce
Fals material, uz de fals
Contestaţie împotria Hotărârii Adunării Creditorilor
Art. 19 din Legea nr. 682/2002 - Cauză de micşorare a pedepsei în sensul precizat de art. 598 alin. 1 lit. d) din C.p.p. Reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege
acţiune în constatare
Omor asupra membrilor familiei. Profanare de cadrave
Ordonanţă preşedinţială-suspendare executare hotărâre AGEA
art.196 NCP – despăgubiri civile
Excepția prematurității formulării acţiunii. Obligarea pârâtei Comisia Judeţeană Iaşi de Fond Funciar la reconstituirea în natură a dreptului de proprietate pentru teren păşune ,fâneaţă si arabil,
contestaţie la executare.